Legújabb írások az oldalon

2017. augusztus 29., kedd

Stingerea



- Liliana, eşti chiar tu?
- Chiar eu, Irimie!
- Te recunosc după miros, draga mea, deşi acum te văd pentru prima oară în viață! Douăzeci, presaţi cu toţii în întunericul închisorii strâmte şi rigide, numai apropierea ta, mirosului tău, care mă învăluia m-a salvat de colapsul total, atât de singur am fost. Douăzeci la un loc şi eu totuşi singur.
- Da, Irimie, exact la fel m-am simțit şi eu. Dacă parfumul tău puternic şi masculin nu s-ar fi contopit cuboarea parfumului meu suav şi feminin, probabil dobândeam – în cele din urmă – această stare de fericire, având depresie catatonică.
- Liliana, arzi şi strălucesti atât de puternic încât, eu însumi arzând, devin cu o sută de grade mai fierbinte. Sunt captivul jăratecului roşu al trupului tău.
- Dragul, unicul meu Irimie, arderea ta frumoasă, lungă şi groasă mă înnebuneşte complet, iar contopirea fumului rezultat în urma mistuirii noastre e însăşi voluptatea!
- Rotunjimea arzândă a părţii tale superioare mi-a luat minţile, Lili, şi iată, nu numai prin vaporii albi-fierbinţi emanaţi de truprile noastre ne contopim, ci şi material. Oh, Lili, ce-ar fi viaţa fără tine? Tu ești sensul vieții mele!
- Irimie, esti prea fierbinte, și eu continuu să ard la fel. Fii atent, începi să te micşorezi foarte mult!
- Și tu, unica mea iubită!
- E atât de frumos cum fuzionăm noi doi aici, pe sofaua noastră. Irimie, dar tu eşti tot mai rece!
- Este descurajant, scumpă Lili, dar simt că şi tu.
- Oh, asta m-a durut rău! Ce s-a întâmplat cu tine? Te-au mutilat complet! Uite, şi uniunea noastră a fost nimicită,împrăştiată printre gunoaie.
- Calmează-te, draga mea, eu sunt bine, m-au strivit mai cu grijă. Lasă-mă să te îmbrăţişez! Spune ceva!
- Aş z-i-i-i-c-e ... să ... nu ... – apoităcere.

Un reprezentant al firmei de salubrizare, dotat cu o acuitate vizuală superioară, un dezvoltat spirit de observaţie și dibăcie în a mânui prompt mătura– după cum le şade bine acestor reprezentanţi –îşi vedea de treabă. Păşind şi măturând, scufundat în gândurile sale melancolice.
- Ce-a mai decăzutşi meseria asta!Murdăria, gunoaiele sunt interzise. Oraşu-i plin de coşuri de gunoi şide tomberoane, totuşi la fiecare pas dai de un maldăr de ambalaje de unică folosință, iar astadin neglijența expeditorilor.
Actualul reprezentantul al firmei de salubritate fusese înainte poștaș, deunde şi ideile sale complicatecu privire la gunoiul aruncat.
- Ca să vezi! Încetul cu încetul, fumatuldevine o infracțiune sau cel puțin subiectul batjocurii publice, practic e interzis peste tot, poate doarîn vârf de copac nu. De ani de zile n-am mai văzut mucuri de țigară aruncate pe jos. – Desigur, e posibil să fi avut amnezie săracul în momentul în care a dat cu ochii decele două mucuri.
- Artefacte preistorice. Mă întreb, de cât timp zacaici? Poate n-am lucrat eu bine– se întrebă gata-gata să-şi facă autocritica.– Oh, nu!
I-acălcatîn picioare pe cei doi, i-a adunat cu făraşulapoia aruncat cuplul lipsit de viață în primul coş de gunoi.
- Ce oameni! Nu se îngrijesc deloc de sănătatea lor, în ciudaavertizării medicilor și a legiicontinuă să fumeze. Nici amenda n-oplătesc, cu toate bine că piaţa e împânzită de camere de luat vederi. Numai de-a dracu’mâine o să m-apuc să caut vinovații, dacă sunt atât de lipsiţi de voinţă şi au nevoie de un imbold. Măcar de-ar face ceva util şi sănătos.
Și din buzunarul interior al haineiscoase la iveală o distilaţie sănătoasă din plante, de vreoșaizeci de grade, trase o înghiţitură zdravănă, înşurubă capacul la loc,pupă cu evlavie sticla plată apoi,protejând-o cu mare grijă, o vârî la locîn ascunzătoarea sigurăa buzunarului.