2018. április 18., szerda

Cheie unică

Așa zisa „Insulă a maimuțelor” a fost distrusă, iar clubul, închis. Pădurea a fost defrișată, Craterul, cumpărat, iluzia seamănă şi acum cu cea de atunci.
Parcurile au fost reamenajate, ba mai mult, cimitirul s-a transformat în parc. Intimitatea dealului este deranjată de piscinele vilelor uriașe din jur, unele cu parcuri private, puțin exagerate ca dimensiuni.
Unde au dispărut acele amprente lăsate de tălpile și de mâinile cuplului care am fost, a zâmbăreților, a celor încă fără griji, care nu se lăsau intimidați de nimeni și de nimic, care și făceau planuri să-și trăiască viața cum vor?
Unde s-au pierdut urmele celor care au vrut să parcurgă și secțiunile verticale ale existenței, însă fără nicio asigurare?
Dacă ne gândim bine, toate urmele lor sunt și acum acolo, în locurile demolate, sacrificate, distruse, șterse și sfâșiate. Dacă nimeni altcineva nu le poate vedea, doar lentilele lupei lor interioare, atunci nimic nu mai e în neregulă. La fel, e cu cascada și plescăiala apei în ochii lor, mirosul zefirului peșterii Vântului, tufele de zmeură din Homorod, care creșteau realmente frumos?
Părul ei, ca de mătase peste brațul meu, instrument muzical, vioara și arcușul, corpul și paza, au ajuns într-un depozit, care din cei doi a făcut unul. Cheia aceea deschide totul. Cui îi mai pasă, de ce le pasă altora? Nimeni nu poate copia această cheie!
 
Lector de limbă maternă: Luminița Ilisie

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése